PRINCIPII SPIRITUALE PENTRU VIAŢA SEXUALĂ ÎN CĂSNICIE

din “UN SINGUR TRUP – Aventura mistică a cuplului”
MICHEL PHILIPPE LAROCHE
EDITURA „AMARCORD”
Timişoara, 1995

Nu e lipsit de dificultate să abordăm în mod direct şi pozitiv un subiect cum e acela al relaţiilor intime din cadrul vieţii conjugale, fără a-l şterge mai întâi de praful prejudecăţilor şi tabuurilor care îl opacizează. Conform Tradiţiei Bisericii Ortodoxe, unirea trupească dintre bărbat şi femeie reprezintă unul dintre semnele vizibile ale stării comuniunii sufleteşti. În cadrul căsniciei, dorinţa trupească îşi pierde pseudo-autonomia instinctiv legată de cădere, sublimându-se prin fidelitatea faţă de cel iubit.

Marea deosebire dintre cuplul căsătorit şi cei care trăiesc o viaţă aparent liberă este aceea că, între cei căsătoriţi, sufletul este cel care comandă dorinţa trupească. „Vreau să mă unesc cu acela (aceea) pe care îl (o) iubesc”. În al doilea caz, dorinţa e cea care comandă sufletului. „Îmi place acest bărbat sau această femeie. Mi-l (o) doresc”. Aici nu e vorba de nici o comuniune spirituală profundă, în care fiinţa să se implice pe de-a întregul.

Termenul modern de „aventură” defineşte cum nu se poate mai bine o asemenea relaţie, precum şi caracterul ei  pasager, întâmplător. Deci, pentru a aborda cu bună chibzuinţă problema relaţiilor sexuale din cadrul mariajului, e deosebit de important să ne aşezăm în contextul gândirii patristice, pentru a înlătura o primă ambiguitate: să fie oare lăsată împreunarea intimă din căsnicie, în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, în vederea procreării?

Dacă răspunsul se vădeşte a fi pozitiv, atunci întreaga viaţă intimă a cuplului, în cel mai fericit caz, ia forma unui pogorământ, a unei dispense, iar în cel mai rău caz, intră direct sub imperiul păcatului. Astfel, viaţa intimă a cuplului se transformă într-o „mecanică” procreativă, în care spontaneitatea e interzisă, iar orice act de tandreţe rămâne ilicit!

În Biserica  Ortodoxă,   împreunarea  trupească dintre bărbat şi femeie e, cu totul, parte integrantă a Tainei Căsătoriei: ,,Dă-le lor [...] bună înţelegere sufletească şi trupească” — se roagă lui Dumnezeu, în fond şi la urma  urmei,   însuşi  preotul, chiar în timpul săvârşirii Sfintei Taine. Unirea trupească o pecetluieşte pe cea sufletească pentru care, cel mai adesea, e ca o oglindă vorbitoare.

Acelaşi lucru îl lasă Apostolul să se înţeleagă şi atunci când scrie: „cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu”1. Cuvintele Apostolului subliniază sfinţenia absolută a căsătoriei, în care afirmă că patul — în termeni simbolici fiind chiar unirea trupească — e nespurcat, fără pată şi cast, în sine. După învăţătura Bisericii Ortodoxe, unirea trupească dintre bărbat şi femeie face parte în mod firesc din Taina Sfântă.